Renault a anunțat la doar câteva ore după intrarea în vigoare a noului acord al Alianței cu Nissan înființarea companiei Ampere, care reunește toate activitățile cu vehicule electrice și cu software ale grupului francez. Peste câteva zile, la Capital Market Day, Luca de Meo ar trebui să ofere detalii despre viitorul acestei companii, dar și despre eventualii acționari.
Luca de Meo, CEO al Renault Group, a anunțat că va susține o conferință pe subiectul viitoarei companii Ampere, care va prelua toate afacerile cu automobile electrice din cadrul grupului. Derulată sub eticheta „Capital Market Day”, conferința urmează să dezvăluie calendarul înființării și listării pe bursă a noii companii.
Grupul german VW și-a fixat noi ținte strategice pentru următoarea perioadă și le-a prezentat investitorilor în cadrul Capital Market Day. Printre elementele pe care se bazează noua strategie se numără țintele pe care le primește fiecare brand, dar și responsabilitățile delegate acestora în cadrul grupului.